versat

Am inceput de ieri sa cad,cate-un pic,acum am stat.Dar greul iar se-aduna peste al meu stat.
Sunt om ca voi,
Sunt om ca toti,
Daca nu stii ca poti
Sa stii ca e mai bine-n doi.
I walk this lonley road....bla bla bla...stiti voi........ . Fiecare avem un cod,care se poate pierde la un mic seism(al meu inca a supravietuit).
"Hai vino iar,in gara noastra mica"...si acolo am ajuns.Trenul spre Bucuresti are intarziere 30 de minute.
O voce supla se aude in spatele meu. Era plina de o bucurie de moment, invelita de o tristete care era datorata unei mari iubiri.
-"Mihai !",si m-am intors cu inima tresaranda. Simteam atat de mult nevoia sa mi se dovedeasca faptul ca sunt iubit(vezi cap:Eu sunt iubit.p.s.: nu exista!)
-"Mihai! Tu sa nu ma-nseli pe acolo. Stiu ca sunt multe alte fete acolo mult mai frumoase si destepte ca mine,sau alte chestii "
I-am raspuns cu o siguranta in glas:"Da,asa e,dar linisteste-te,nu o sa o fac "
Dar nu m-a auzit:( era atenta la balbaitul sau mai mult tacerea baiatului in a carui poala se asezase. El era Mihai! El era El.Un singur el.Picioarele ei stranse in jurul lui dovedeau ca nu i s-a oferit pana acum.Poate de frica viitorului,poate de frica alor ei,poate de frica durerii.Durerea provocata de toate cele ce vor urma.
Cert e ca era ceva ce pe el il lasa indecis,iar pe mine ,tot cu tanjirea mea dupa iubire.