Cu ei, cu “teneşii de Drăgăşani” ne-am născut, cu ei am crescut. Cu ei am învăţat să batem mingea, cu ei am debutat la “Frunza”. Cu ei am spart bariera la “Ţară, ţară, vrem ostaşi!”, cu ei am dansat pe Michael.
Auzeam zornăit de chei. Mă uitam la ceas şi ştiam. “E tata!” Deschidea uşa, trageam aer în piept şi, pîna sa lase servieta pe podea, lansam arhicunoscutul: ” Ce mi-ai adus bun?” Din trei în trei luni, spuneam, în gînd: “Dă Doamne să fie, dă Doamne să fie…!”, apoi, aşteptam. Şi, daaaaa, Cel de Sus îmi asculta ruga!!! Începea sa miroasă a cauciuc, apoi albastrul apărea la iveală! În acel moment, simţeam că pot zbura, îmi era frică să nu-mi sară inima din piept!
“Să moară Bibi, ce tare e!”
Ştiam ce urma. Erai “regele” blocului pentru o zi. Toţi ochii te urmăreau, aşa cum şi tu făcusesi de fiecare data cînd strigasesi: “Stop, te-ai înnoit!” Nu era nimic schimbat, acelaşi design, aceleaşi şireturi. Practic, toţi o apă şi un pămînt. Dar dacă îi asortai cu o pereche de jambiere cu elastic pe sub talpă şi aveai scris, pe spate, cu pixul, pe un tricou alb, “7″, lumea era a ta. Asta, la fotbal. La “Frunza”, puneai, cu ei, cele mai şmechere frîne din parcare. La “Ţară, ţară, vrem ostaşi!”, demarai mai ceva ca Ben Johnson. La “Săgeţica” le-o luai cu mult înaintea celorlalţi din echipă. Erau bucuria acelor vremuri. Era timpul pentru: “Să moară Bibi, ce tare e!”
Concurenţa marilor firme
Acum cîteva zile, domnii FINCA au decedat. De ceva vreme nu le mai mergea bine. Nimeni nu mai investea în ei, nimeni nu dorea să-i readucă în picioarele noastre. Apăruseră “Cocoşul Sportiv”, jaguarul ăla negru, crosa sau virgula ori urmaşii-urmaşilor creaţi de nenea Adiţă Dassler. Cei de prin partea locului au încercat să-i resusciteze. Degeaba. Profitul devenea din ce în ce mai mic, iar din sutele de mîini ce trebăluiau să le de-a viaţă cu ani în urmă, în 2007 mai rămăseseră doar şase! Grabnic au zis sa scoată la mezat locul. “Aici se va construi un parc comercial!”, a venit soluţia. Au chemat un executor, l-au plătit să “ucidă” cu sînge rece, şi fabrica de la Drâgâşani, probabil producătoarea celor mai faimoşi teneşi-gumari din istoria omenirii, nu mai există. În 1970, cînd “Carlsberg” a cumpărat “Tuborg”, a descoperit ruinele unei fabrici construite, pe la 1880, de fondatorul Carl Frederik Tietgen. “O radem şi facem ceva frumos aici!” şi-au frecat, bucuroşi, mîinile constructorii. “Nu mişcaţi nimic, se conservă totul! Asta e istorie, cu ea rămînem!”, au spus noi proprietari.
Întîmplator sau nu, domnii FINCA au murit chiar în ziua în care s-a stins Florin Bogardo. Ştiu, e forţată alăturarea, dar o mare parte din copilăria noastră a plecat odată cu ei!
